Cuibul de berze de la Vlaha este gol de zile întregi, așadar acum putem spune, deja cu siguranță, că toți membrii familiei de berze care cuibăresc aici au plecat spre țările calde.
La fel ca și până acum, nici anul acesta nu au părăsit cuibul cu toții deodată. Primul care pornit la drum a fost unul dintre puii de barză crescuți anul acesta, deja la 25 iulie. Ceilalți pui l-au urmat în ziua de 29 iulie. După plecarea celor mici, părinții s-au mai odihnit câteva zile și s-au pregătit pentru călătoria lungă. Și de data aceasta, Leske a pornit la drum mai devreme. Ultima oară am văzut-o în cuib în 8 august, la 6:47. Miska a păzit singur căminul familial timp de încă zece zile. În 18 august, la 9:30 a plecat și el.
Masculul a rămas calm în seara zilei de 11 august, atunci când un grup de aproximativ o sută de berze străine au petrecut noaptea în sat, iar câțiva au aterizat chiar pe cuib. Mai târziu am aflat că trei membri ai echipei de berze aflate în trecere și-au terminat călătoria în sat. O tânără barză care a fost electrocutată de un stâlp de medie tensiune a fost descoperită la baza acestuia; pasărea a ajuns a doua zi la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în scop științific.
A doua zi dimineață, în sat a fost descoperită și o barză rănită, care nu a mai putut continua zborul alături de echipa sa. Persoanele care au descoperit-o au dus-o la spitalul veterinar din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Câteva zile mai târziu a fost găsit și cadavrul unei alte berze – aflat deja în descompunere. Și această barză a fost electrocutată pe același stâlp de medie tensiune. Sperăm că berzelor de la Vlaha nu li se vor întâmpla asemenea tragedii.
Vă mulțumim că am urmărit și anul acesta împreună viața familiei de berze!
Programul de observare a berzelor din acest an a fost sprijinit de Consiliul Județean Cluj.
Colaboratorii proiectului au fost:
jurnalistul Árpád Gazda, vecin al cuibului, autorul știrilor și fotografiilor,
biologul Dr. Zoltán D. Szabó,
bloggerul Timea Laslavic, care a tradus știrile în limba română,
Caoimhe Dowling și Flóra Gazda, care au tradus știrile în limba engleză,
Lehel Lázár, realizatorul paginii web, respectiv
Zsolt Okos, expert în problemele legate de difuzarea imaginilor și în rețele,
cu toții voluntari ai programului de observare a berzelor.
Vă așteptăm să reveniți și în martie 2024!